Apa minerală ar putea fi una dintre cauzele obezității. Ce spun specialiștii

0

Apa minerală ar putea fi una dintre cauzele obezității, potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea Birzeit, din Palestina, relatează The Telegraph.

Oamenii de știință au descoperit că acei cobai cărora li s-a dat să bea băuturi acidulate, inclusiv băuturi fără zahăr, s-au îngrășat, în timp ce aceia care au consumat băuturi neacidulate nu au luat în greutate.

De vină ar fi dioxidul de carbon din băuturi, care sporește apetitul. Cobaii cărora li s-au dat băuturi carbogazoase au mâncat, în medie, cu 20% mai mult decât în mod normal. În cazul lor, grăsimea s-a depus în special în jurul organelor, fiind un simptom al obezității cronice.

S-a observat, de asemenea, și o creștere a nivelului grelinei, hormonul care provoacă foamea, imediat după ce cobaii au băut sucuri acidulate.

Testele au fost continuate apoi pe voluntari și extinse pentru a vedea dacă și apa minerală ar putea avea același efect.

Studiile au descoperit că persoanele care au consumat apă minerală la micul dejun au un nivel al grelinei din orgamism de până la șase ori mai mare decât persoanele care și-au început ziua cu apă plată.

Cu toate acestea, rămâne de văzut dacă apa minerală are același efect pe termen lung asupra oamenilor cum are în cazul cobailor și dacă poate fi una dintre cauzele acumulării de kilograme în plus.