Controversa gazelor folosite de Jandarmerie. Oameni din nou la spital, medici îngrijorați de simptome

0

La patru zile de la intervenţia cu gaze a jandarmilor împotriva protestatarilor prezenţi la mitingul diasporei, apar cazuri de efecte adverse. Miercuri, au ajuns la spitalul Floreasca oameni care s-au simţit tot mai rău în ultimele zile. Nici până acum nu a fost făcut o informare oficială cu privire la gazele folosite, dar din precizările specialiştilor reiese că s-au folosit substanţe foarte puternice. Medicii îi sfătuiesc pe cei care au fost expuşi la gazele jandarmilor să nu ignore simptomele şi să meargă de urgenţă la doctor.

„În urma gazelor, îmi este foarte rău, am dureri de cap, stări de vomă, după cum se vede nu pot să vorbesc şi mă arde pe trahee plus că sunt arsă în gură, pentru că mi-au dat jet direct în faţă. Le-am spus atunci să nu mai dea cu gaze, că au dat cu gaze, fără să se facă nimic. Eu eram în spatele lor, am văzut tot şi le-am spsu să nu mai dea cu gaze şi mi-au dat direct în faţă. Am fost în seara aceea la spital, pentru că mă simţeam foarte rău şi pe urmă am fost la IML , după cum se vede sunt şi caftită, bătută, uitaţi. Nu mai putem să respirăm, nu ştiu cu ce au dat, vrem să ştim cu ce fel de gaze au dat , în primul rând că ne-au nenorocit, efectele se văd abia după câteva zile”, a declarat Denisa Chiș, o femeie în cărucior cu rotile.

„Din păcate, a trebuit să mă întorc la spital, pentru că simptomele sunt nu numai la fel ca duminică, când am stat cinci ore la UPU, oxigen şi hidrocortizon, acuma s-au inflmat căile respiratorii, am avut şi febră, febră mare. Am adus şi filtrele de la masca de gaze, care sunt gri, iar ăsta e cafeniu”, spune un alt pacient, Matei Săndel.

„Mai rău decât în primele 24 de ore. Nu am crezut ca se va intensfiica starea de rău, nu mă pot atinge pe cap, pielea capului o simt ca o arsură, în urechi la fel, pe gât și pe interior, și pe exterior, pe mâna stângă am punctişoare maronii…”, declarată Teodora Vlad.

„De dumincă am o durere care nu trece deloc în piept. La medic mi-au zis ca am faringo-laringită acută post-inhalație gaze lacrimogene. Mi s a dat repaus vocal 72 de ore. Cei de acolo mi-au zis că dacă durerea din piept persistă să merg de urgenţă la un medic, pentru ca nu se știe cu ce s-a dat și nu se știe ce se întâmplă”, a povestit Roxana Ionescu.

Medicii sunt îngrijorați
După numeroase plângeri și dezbateri în mediul online, oficialii Jandarmeriei au venit miercuri cu lămuriri privind natura gazelor folosite împotriva oamenilor la protestul de vineri din Piaţa Victoriei. Spun că gazul lacrimogen – folosit din plin în timpul violenţelor – a fost cumpărat de la un producător autorizat. Asta chiar dacă nu provenienţa substanţelor a fost în discuţie în ultimele cinci zile, ci modul în care luptătorii au dispus de ele.

Medicii sunt îngrijorați de simptomele prezente în cazul unora dintre protestatari și spun că în mod clar nu s-au folosit numai gaze lacrimogene.

„Au fost gaze lacrimogene, dar au fost şi alte substanţe, nu doar gaze lacrimogene. Au fost şi gaze iritante, care nu au produs hipersecreţie pe mucoase, aşa cum fac gazele lacrimogene. Au mai fost şi nişte simptome şi mai ciudate, oameni care au relatat că şi-au pierdut starea de conştienţă pentru câteva secunde şi aceastea seamănă cu simptomele date de spray-urile paralizante, de autoapărare”, a declarat pentru Digi24 Elena Copaciu, doctor în științe medicale, conferențiar universitar la UMF Carol Davila.

Ce spun experții
„Nu se cunosc în totalitate, dar sunt descrise şi efecte pe termen mediu şi lung. Pe termenul imediat, oamenii trebuiau să ştie – şi medicii care îi îngrijesc – ce să facă pentru a controla simptomele cât mai repede şi obligatoriu este să li se transmită oamenilor protocolul de decontaminare, acestea sunt arme chimice, aşa e încadrarea lor”, a spus specialistul consultat de Digi24.

„Efectele pe termen scurt includ iritaţie puternică a oricărei suprafeţe umede cu care intră în contact gazul: ochi, tractul respirator, chiar şi pielea transpirată. Mulţi oameni s-au prezentat, de exemplu, în ultimele zile, la spital cu iritaţii şi arsuri pe piele care au apărut la 48-72 de ore, astea sunt efecte pe termen mediu”, a explicat la Digi24 și chimistul Raul Pătrașcu, asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie, Timișoara. Citiți explicațiile complete ale expertului aici.

Experții spun că simptomele prezentate de unele victime nu arată că ar fi vorba de gaz slab concentrat. E adevărat că efectele gazului au fost agravate de căldură, dar și de clădirile înalte care au concentrat gazul. Acesta a afectat tractul respirator și ochii. Sunt cazuri în care au apărut arsuri după câteva zile. Pe termen mediu, pot apărea amețeli, tremur, iar cei care au noi simptome trebuie să se prezinte urgent la medic. La gravide, există risc de avort spontan, iar pe termen lung gazul poate modifica ADN-ul.

Pacienți cu fișe reevaluate
În orice caz, medicii recomandă ca spălarea feței, imediat după expunerea la gaz să se facă cu o soluție salină, iar hainele contaminate să fie bine spălate sau chiar aruncate.

Medicii SMURD sunt îngrijoraţi în legătură cu sănătatea celor gazaţi în Piaţă vineri seara. Asta pentru că, după primele zile, oamenii au început să aibă diverse simptome, pe care nu le-au avut iniţial. Le-au apărut arsuri noi, traume la nivelul căilor respiratorii sau al ochilor. Medicii au luat acum la mână fişele pacienţilor care au ajuns la ambulanţele din Piaţa Victoriei, vineri seară, în special a celor care au avut simptome provocate de gaze, şi îi cheamă pe oameni la control.

Autoritățile sunt vinovate pentru lipsa de transparenţă şi de informare a populaţiei cu privire la efectul gazelor folosite de jandarmi la protestul din 10 august. Este ceea ce spune medicul psihiatru Gabriel Diaconu, care este de părere că se impune ca autorităţile să răspundă pentru lipsa de profesionalism.

„În momentul de faţă, autorităţile trebuie să dea seamă pentru lipsa de profesionalism. Dacă, să zicem, că medicii ar fi avut o lipsă de profesionalism, cred că până acum eram linşaţi în grup, de la ministru până la ultimul asistent brancardier. Sunt oripilat de faptul că nimeni din Jandarmerie, până la acest moment, nu a ieşit să spună: uite care este problema, noi ar fi trebuit să fim, să zicem, la nivelul ăsta de standarde de bune practici şi am fost undeva la nivelul T-1, T-2, T-10”, a declarat la Digi24 medicul psihiatru Gabriel Diaconu.

Cum se apără Jandarmeria
Cătălin Paraschiv, şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, susţine că jandarmii au folosit la mitingul de vineri seară, din Piaţa Victoriei, un gaz în concentraţie mică, sub formă de pulbere, uşor iritant, dar care nu este nici periculos, nici ilegal.

– Jandarmeria foloseşte mai multe tipuri de armamament, mă refer la grenade iritant lacrimogene, care folosesc un praf – e CS, dar sub formă de pulbere, cartuşe iritant lacrimogene, pentru lansator, ceea ce s-a văzut că pleacă din armele alea lansator, a explicat Cătălin Paraschiv într-un interviu pentru Kamikaze.

– Dar e legal gazul acesta?

– E foarte legal, aprobat şi folosit şi utilizat în toată lumea. România este una dintre ţările care îşi cumpără muniţie, nu neapărat din România. Vă spun că loviturile de 38 sau de 40 vin din Germania, sunt făcute de firmă, deci ele sunt atestate, în momentul în care folosim o specificaţie tehnică aprobată la nivelul ministerului care nu îţi permite să foloseşti un gaz care să ducă la punerea în pericol a populaţiei. (…) Nu are niciunul cancer, nici să fie internaţi. Într-adevăr, ca afect de expunere la acest gaz, cauzează o usturime a ochilor, urmată de lăcrimare abundentă şi bineînţeles, până la imposibiliatatea sau senszaţia că nu poţi să deschizi ochii . Noi suntem obişnuiţi, probabil că pentru o persoană civilă se instalează şi un mic atac de panică – aoleu, ce am păţit, ce nu ştiu ce – dar e o senzaţie care trece în câteva minute. În cazuri deosebite, de, nu ştiu, intri în contact direct cu acest gaz, îşi intră un jet în gură, punem absurdul, este o senzaţie de iritare a căilor respiratorii, aci mă refer la nas, la gură, a mucoaselor, dar generează o tuse profundă şi cam atât.

– Am citit că e interzis să dai cu spray iritat chiar în faţă.

– Nu e interzis, ce e trecut la … e că se evită utilizarea acestor substanţe în zonele deschise – faţă, ochi, căi respiratorii.

Ce spun anchetatorii
Anchetatorii de la Parchetul Militar spun că nu cunosc natura substanţelor folosite în acea seară.

„La acest moment nu avem date și elemente privitoare la concentrația gazelor și la compoziția acestora”, a declarat colonelul Ionel Corbu, prim-procuror la Parchetul Militar.

Jandarmeria Română spun însă că totul a fost legal.

Răspunsul Jandarmeriei: „Gazele iritante lacrimogene folosite de Jandarmeria Română în diferite dispozitive(spray de mână, pulverizator de capacitate mărită sau cartuşe iritant lacrimogene) sunt achiziţionate de către instituţia noastră exclusiv de la producători autorizaţi şi certificaţi conform legii. Aceste substanţe sunt folosite de majoritatea forţelor de poliţie şi jandarmerie europene”.