De ce gem atât de tare femeile în timpul partidei de amor? Răspunsurile date chiar de ele

0

Cel puţin o dată în viaţa lor bărbaţii au întrebat de ce ţipă partenerele lor în timp ce fac dragoste. Şi, în timp ce unii au aflat adevărul, alţii, nu au făcut-o.

În ajutorul celor din urmă au venit doi cercetători care au făcut public în sfârşit răspunsul la această întrebare chinuitoare… chiar şi pentru vecini, uneori.

Oamenii de ştiinţă au dat şi un nume sunetelor pe care le scoate femeia în timpul amorului: „vocalizare în timpul copulării” şi chiar au efectuat mai multe studii ca să afle de ce o femeie geme tare sau chiar ţipă în timpul actului amoros. Sunetele pot fi gamete, ţipete, vorbe obscene, murdare sau doar respiraţie profundă, gălăgioasă, în urechea partenerului.

Prelungim puţin suspansul şi vă spunem ce ne-au răspuns câţiva colegi de-ai noştri la marea întrebare.

„Pur şi simplu ştiu.” Nu, nu-mi spune asta, pentru că răspunsul tău nu e bun. De ce spui asta? Doar pentru că ea geme? Ei bine, îmi pare rău să vă dezamăgesc, băieţi, dar un studiu recent a scos la iveală faptul că cele mai multe femei fac asta, pentru că sunt plictisite. Şi am şi cercetarea care demonstrează asta.

În urmă cu şase ani, adică în 2011, profesorul Gayle Brewer de la Universitatea Centrală din Lancashire şi colegul său, Colin Hendrie de la Universitatea din Leeds au făcut publică cercetarea lor despre motivul pentru care o femeie geme tare sau chiar ţipă în timpul amorului. Ei au numit asta tehnic: vocalizare în timpul copulării în studiul lor „Arhivele Comportamentului Amoros”.

În total 71 de femei hetero au participat la studiu. Ele au fost active din punct de vedere intim în perioada 18-48 de ani. Iar când le-au întrebat de ce sau când ţipă mai mult în timpul partidei de amor, ele au răspuns sincer, potrivit pairade.com.

Femeile care au participat la studiu s-au confesat cecetătorilor cărora le-au spus că se simţeau vinovate pentru că făceau zgomot şi au spus că nu se întâmpla neapărat în timp ce aveau orgasm.

Pe de altă parte, 66% dintre femeile care au luat parte la cercetare au spus că au făcut asta pentru a grăbi lucrurile pentru partenerul lor, adică să aibă el un orgasm.

Totodată, 87% dintre femei au spus că au gemut în timpul amorului ca să crească astfel stima de sine a partenerilor.

În urma studiului s-a mai aflat că femeile gem sau ţipă în timpul unei partide de amor, pentru că fie se simt inconfortabil, fie sunt plictisite sau obosite.